Studiul „Percepția publică asupra impactului schimbărilor climatice și adaptarea sectorială în România”, semnat de Monica Dumitrașcu, Irena Roznoviețchi, Mihaela Sima, Ines Grigorescu, Bianca Mitrică, Dana Micu, Vlăduț Fălcescu, Ana Bulai și Sorin Cheval (Academia Română și Administrația Națională de Meteorologie), a fost publicat în revista Environmental Development a editurii Elsevier. Datele provin dintr-un sondaj pe 1.503 respondenți din toate cele 41 de județe.
Cifrele de bază: 89% cred că schimbările climatice sunt o realitate prezentă, 82% consideră că România resimte deja efectele negative, 89% sunt convinși că măsurile de adaptare pot fi luate cu succes. Dar doar 21% se consideră bine informați despre măsurile concrete și doar 16% cunosc politicile naționale de mediu. 73% atribuie responsabilitatea Guvernului, doar 29% o asumă individual.
Sectoarele percepute ca cele mai vulnerabile: agricultura și dezvoltarea rurală (89%), resursele de apă (85%), sănătatea publică (83%), biodiversitatea și silvicultura (80%), energia (78%). Cele mai puțin îngrijorătoare: transportul și sistemele urbane.
Prioritățile populației pe sectoare: în agricultură — extinderea suprafețelor irigate (8,77 din 10) și sprijinirea producătorilor locali (8,66); în energie — investițiile în echipamente eficiente (8,33) și hidrogenul (8,11); în sănătate — extinderea serviciilor medicale (8,44). Notabil: în energie, măsura cu cea mai mică acceptabilitate populară este eliminarea graduală a cărbunelui (7,40), iar nuclearul primește un scor moderat (7,83).
Pe partea de date climatice obiective, autorii confirmă o creștere a temperaturii medii anuale între 1,3 și 2,6 °C în perioada 1961–2020, cu accelerare după anii ’80. Anul 2023 a fost cel mai cald din istoria măsurătorilor.
Studiul este un document de referință, dar lectura sa atentă scoate în relief un decalaj fundamental: 89% cer acțiune climatică, dar doar 16% înțeleg politicile concrete prin care această acțiune se traduce în costuri reale.
Pe agricultură, cererea populară pentru irigații și producători locali este o oportunitate ratată sistematic — România are 9 milioane de hectare arabile și capacitatea de a hrăni 80 de milioane de oameni, dar devine an de an importator net.
Pe energie, populația respinge eliminarea cărbunelui și acceptă moderat nuclearul. Intuiția este corectă: nu poți închide capacitățile de producție înaintea construirii alternativelor. Polonia și Cehia își apără mixul energetic. România închide Mintia, Paroșeni, Lonea — și importă apoi energie de la vecinii care ard cărbune mai poluant.
România este responsabilă pentru sub 0,3% din emisiile globale de CO₂. Nimic din ce face țara nu va schimba traiectoria climatică globală — dar tot ce face prost poate afecta ireversibil economia internă. Adaptarea climatică trebuie așezată în cadrul a ceea ce România își poate permite, în ritmul economiei românești, cu mijloacele economiei românești. Restul este preluare necritică a unei agende stabilite altundeva.
