O nouă fabrică s-a deschis în România. Investiție de peste 20 de milioane de euro

Compania TeraSteel a inaugurat sâmbătă, 28 februarie, o nouă fabrică de panouri sandwich la Lehliu Gară, potrivit unui anunț publicat pe pagina oficială de LinkedIn a societății.

Investiția în noua unitate de producție depășește 20 de milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro reprezintă ajutor de stat. Reprezentanții companiei au declarat anterior că producția în cadrul noii fabrici este programată să înceapă în 2025.

În 2023, TeraSteel a produs aproximativ 4 milioane de metri pătrați de panouri sandwich în fabricile sale din România și Serbia. Pentru 2025, Gică Molnar, directorul de vânzări al companiei, estima o creștere a afacerilor din România cuprinsă între 5% și 7%.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor, TeraSteel SA a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 67,5 milioane de euro, în ușoară scădere față de nivelul de aproape 70 de milioane de euro raportat în 2023.

Pe lângă noua unitate de la Lehliu Gară, compania mai operează două fabrici la Bistrița și una în Serbia.

În vara anului 2020, grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a anunțat încheierea unui acord cu Kingspan Group, lider mondial în producția de sisteme de termoizolații rigide și soluții pentru anveloparea termică a clădirilor, pentru vânzarea diviziei Steel Bistrița.

Distribuie

Articole similare