
Programul „Gusturi Românești de la gospodari”, derulat de Mega Image – rețea operată de grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize – a generat în 2024 creșteri de până la 45% ale vânzărilor pentru anumite produse, însă presupune costuri anuale de ordinul milioanelor de euro.
La zece ani de la lansare, programul reunește 350 de producători locali, care furnizează 29 de tipuri de fructe și legume proaspete pentru magazinele rețelei. În 2025, inițiativa a atins niveluri record de livrări și vânzări.
Un exemplu este cel al roșiilor: anul trecut, fermierii incluși în program au livrat aproximativ 3.000 de tone către Mega Image, cantitate record pentru retailer, iar vânzările nete au crescut cu circa 45% față de anul anterior.
Dezvoltarea programului a presupus investiții de 3,3 milioane de euro doar în ultimii doi ani. Sumele au fost direcționate către sprijinirea directă a producătorilor locali.
Retailerul furnizează fermierilor inputuri esențiale pentru cultivare – inclusiv semințe, îngrășăminte și soluții pentru control biologic al bolilor și dăunătorilor. În plus, compania sprijină realizarea analizelor de sol, apă și reziduuri și obținerea certificărilor necesare conform legislației și standardelor interne.
Totodată, ingineri horticultori ai rețelei lucrează direct cu producătorii pentru îmbunătățirea calității solului, eficientizarea consumului de apă și reducerea utilizării pesticidelor și fertilizanților.
Fondată în 1995, Mega Image este unul dintre cei mai mari retaileri din România, cu aproximativ 1.000 de magazine operate sub brandurile Mega Image și Shop&Go, în București și în mai multe orașe mari din țară.