Industria prelucrătoare a rămas fără aproape 49.000 de angajați în ultimul an, iar industria auto — „bijuteria” economiei românești din ultimul deceniu — a pierdut singură aproape 16.000 de oameni. Împreună cu învățământul, primele trei sectoare au tăiat peste 70.000 de locuri de muncă în doar douăsprezece luni. Cifrele vin de la INS și nu sunt un accident — sunt finalul unui ciclu început acum câțiva ani și care se accelerează vizibil.
Tabloul mai larg este devastator. În 2019-2025, industria auto a pierdut peste 41.000 de salariați — un sfert din sector. Azomureș a închis cu 2.500 de oameni concediați. Chimcomplex taie 1.200 de posturi directe. ALRO Slatina și-a închis halele de electroliză. AEM Timișoara — faliment. Analiștii vorbesc deja despre 200.000 de români care pot rămâne fără loc de muncă în 2026. România are cea mai mare inflație din UE, cel mai mare deficit bugetar dintre statele membre și cea mai slabă creștere economică din regiune, alături de Ungaria. Polonia investește 2,3 miliarde de euro pe an doar în calea ferată. România îngheață salariul minim și taie sporuri.
Ce vedem astăzi nu este o criză de moment, ci sfârșitul unui model economic prost gândit din capul locului. România și-a construit, timp de două decenii, o economie pe spinarea investițiilor străine atrase cu salarii mici, ajutoare de stat generoase și forță de muncă ieftină. Multinaționalele auto au luat subvenții, au plătit puțin, au exportat profitul — iar acum, când cererea germană s-a răcit, pleacă fără să se uite înapoi.
Problema reală nu este Bruxelles-ul, nu sunt nemții și nu este „contextul global” invocat reflex de toți cei care nu vor să răspundă. Problema este că România nu și-a construit niciodată o industrie proprie, cu capital românesc și valoare adăugată reală. Avem hale construite pentru alții, pe care alții le pot închide oricând. Când le închid, orașele dependente de o singură fabrică rămân cu hale goale și familii fără din ce trăi.
Iar politica publică nu are nicio strategie pentru această tranziție. Guvernul taie cheltuieli, mărește taxe și anunță „reforme” care nu reformează nimic. Banii europeni — singura noastră șansă reală — se cheltuie haotic. Concluzia incomodă: România nu este în declin pentru că lumea e în criză, ci pentru că nu are conducere economică, nu are viziune și nu are pe nimeni dispus să spună că avem nevoie de o industrie românească, de protecție comercială inteligentă și de o altă relație cu propriul capital. Până atunci, cele 70.000 de locuri de muncă pierdute vor deveni 100.000, apoi 150.000. Iar oamenii vor pleca în Vest — și mulți nu se vor mai întoarce.
