Exterminarea politică a lui Viktor Orbán de către marile puteri europene nu este doar o lecție de realism geopolitic, ci și o sentință pentru toți ucenicii săi de la București. În timp ce Budapesta se scufundă sub povara propriei aroganțe, George Simion se trezește izolat, agățat cu o disperare patetică de imaginea unui lider care a tratat România cu un dispreț suveran. Este momentul adevărului pentru liderul AUR: cum poți să te autointitulezi „patriot român” în timp ce ridici osanale unui personaj care purta la gât, cu o sfidare viscerală, fularul cu harta Ungariei Mari?
Sustinerea necondiționată pe care Simion i-a oferit-o lui Orbán este proba supremă a unei imposturi politice care a depășit orice limită a bunului simț. În timp ce Viktor Orbán redesena simbolic granițele Europei Centrale, incluzând Transilvania în visul său revizionist, George Simion aplauda de pe margine, mimând o frăție a suveranismului care, în realitate, este o trădare directă a intereselor naționale. Nu există „suveranism” autentic atunci când te închini unui lider care nu recunoaște integritatea teritorială a propriei tale țări. Este, în cel mai bun caz, o dovadă de analfabetism politic, iar în cel mai rău, o complicitate ticăloasă.
Mesajul transmis de marile capitale europene este unul de o claritate brutală, pe care Simion pare să nu-l înțeleagă din spatele live-urilor pe Facebook: epoca demagogiei agresive și a jocurilor de culise cu autocrații s-a încheiat. Orbán a fost lăsat în afara istoriei pentru că a crezut că poate șantaja un continent întreg. Simion, prin asocierea sa obsesivă cu liderul de la Budapesta, demonstrează că nu este decât un satelit al unui sistem eșuat, un imitator ieftin care a ales să importe o ideologie toxică, incompatibilă cu viitorul României.
Cum poate George Simion să mai privească în ochii electoratului său pretins naționalist după ce s-a afișat drept „fratele de arme” al omului care a jignit constant statul român? Această dragoste politică contra naturii demască adevărata față a liderului AUR: un personaj fără busolă, gata să sacrifice demnitatea națională pentru a primi o fărâmă de validare de la un autocrat aflat acum la groapa de gunoi a politicii. Blatul ideologic cu Orbán nu a fost despre libertate sau suveranitate, ci despre dorința comună de a instaura un regim al controlului și al urii.
Căderea lui Orbán este oglinda în care George Simion refuză să se privească. Înfrângerea protectorului său de la Budapesta marchează începutul sfârșitului pentru acest tip de populism de grotă, care se hrănește din conflicte inventate și loialități externe suspecte. Simion rămâne acum singur, purtând pecetea unui parteneriat rușinos cu cel care a visat la amputarea României. Pentru un lider care urlă despre „unire” și „patrie”, prietenia cu purtătorul fularelor revizioniste nu este doar o eroare politică, ci un falimen
