În timp ce la București clasa politică se agață cu disperare de un sistem administrativ prăfuit și extrem de costisitor pentru a-și hrăni armatele de activiști, dincolo de Prut, Maia Sandu demonstrează ce înseamnă curajul politic real. Președintele Republicii Moldova a lansat o reformă administrativă fără precedent, menită să elimine risipa și să eficientizeze statul, o mișcare care pune într-o lumină extrem de proastă „blocajul” în care se află România din cauza intereselor mărunte de partid.
Modelul propus de Chișinău este unul de o eficiență matematică: Republica Moldova urmează să fie reorganizată în maximum 10 județe, eliminând astfel sute de funcții inutile și birocrația sufocantă. Mai mult, reforma impune o condiție dură, dar necesară – nicio primărie nu va mai exista dacă localitatea are mai puțin de 3.000 de locuitori. Această comasare forțată are un scop clar: transformarea unor instituții care abia își plătesc salariile din subvenții în unități administrative capabile să atragă fonduri și să ofere servicii reale cetățenilor.
Comparația cu situația din România este dureroasă. La noi, orice discuție despre regionalizare sau despre desființarea comunelor-fantomă, unde primarul și viceprimarul sunt singurii care „muncesc” pe banii statului, este îngropată rapid de baronii locali. Pentru liderii de la București, fiecare primărie cu 500 de suflete reprezintă un rezervor de voturi și o miză electorală, motiv pentru care România rămâne blocată într-o structură moștenită din 1968, care înghite miliarde de euro doar pentru a întreține un aparat de partid uriaș.
Lecția oferită de Maia Sandu este un semnal de alarmă pentru toți cei care pretind că vor „o țară ca afară”, dar se tem de reforme care le-ar putea clătina scaunele. În timp ce Moldova se modernizează rapid pentru a îndeplini criteriile europene, România continuă să subvenționeze ineficiența și corupția administrativă, preferând să țină țara pe loc decât să supere „clienții” politici care stăpânesc micile fiefuri locale.
