În timp ce la palatele bucureștene se joacă teatrul ieftin al gâlcevei politice, în azilele de la marginea Capitalei, România moare în tăcere. Cazul „Azilelor Groazei” din Ilfov nu a fost un accident, ci vârful aisbergului unei industrii a suferinței, clădită pe complicitatea cinică a caracatiței PSD-PNL.
Sub ochii autorităților care ar fi trebuit să vegheze, bunicii noștri au fost transformați în „marfă” de inventar, surse de profit pentru clienții de partid care și-au ridicat vile pe spatele unor oameni lăsați să se stingă în mizerie și foame.
Ceea ce s-a întâmplat în Voluntari și Afumați este oglinda fidelă a modului în care această alianță hidoasă administrează țara din 1989 încoace. Strategia e aceeași: se creează un sistem public nefuncțional pentru a face loc unor afaceri private „de casă”, finanțate din bani publici.
În Ilfov, am văzut cum instituțiile statului – de la asistență socială până la direcții de sănătate – au funcționat ca un scut pentru abuzatori. Controlorii și controlații mâncau la aceeași masă, împărțeau aceleași liste de partid și, cel mai grav, împărțeau tăcerea. În timp ce bătrânii erau bătuți, privați de medicamente și lăsați nespălați, demnitarii își pasau responsabilitatea de la un minister la altul, într-un dans al impunității care durează de peste trei decenii.
Este revoltător să vezi cum aceeași clasă politică care mimează conflictul ideologic la televizor se regăsește unită sub aceeași umbrelă când vine vorba de exploatare. În cazul azilelor din Ilfov, legăturile duceau direct spre vârful puterii, către oameni care pozau în mari creștini și protectori ai valorilor tradiționale.
Realitatea din teren? Bătrâni înfometați până la desfigurare, în timp ce banii pentru hrana lor se scurgeau în buzunarele unor „băieți deștepți” conectați la rețelele PSD și PNL.
Acești oameni nu au fost abandonați de familii; au fost abandonați de un stat care i-a vândut la kilogram. Strategia de a ține populația în sărăcie și dependență de ajutoare sociale este direct legată de acest sistem de azile insalubre. Un bătrân fără apărare este un bătrân care nu mai protestează, care nu mai cere socoteală și care, prin moartea sa prematură cauzată de neglijență, „ușurează” bugetul de pensii pe care tot ei l-au devalizat.
Cazul Ilfov nu s-a încheiat cu demisiile a doi-trei miniștri „de sacrificiu”. Sistemul este în continuare acolo, intact. Aceeași mafie transpartinică administrează și astăzi mii de alte centre din țară, unde condițiile sunt dictate de lăcomia șefului de filială locală, nu de standardele de îngrijire.
România bătrânilor abuzați este România reală, cea de sub machiajul fondurilor europene și al discursurilor despre „stabilitate”. Este o țară în care, dacă nu ești „pe listă”, ești o victimă sigură. Cât timp românii vor continua să cumpere conflictul fals dintre siglele roșii și cele albastre, „mafia azilelor” va continua să prospere, știind că în această țară, singurul lucru mai ieftin decât viața unui om este onoarea unui politician de carieră.
