Este un paradox strigător la cer: avem Dunărea, avem Delta Dunării, avem sute de kilometri de litoral la Marea Neagră și mii de hectare de bălți, dar România a ajuns un spectator neputincios pe propria piață a peștelui. Datele oficiale pentru anul 2026 arată un dezastru economic de proporții: țara noastră importă anual peste 100.000 de tone de pește, acoperind peste 80% din consumul intern cu marfă adusă din toate colțurile lumii.
În timp ce alte state europene își subvenționează masiv acvacultura și își protejează flotele de pescuit, în România industria piscicolă pare să fi fost abandonată într-un haos birocratic și o lipsă cronică de viziune. Bălțile de stat au fost fie lăsate în paragină, fie concesionate pe sume de nimic către clientela politică, care preferă să încaseze taxe de pescuit sportiv în loc să producă pește la nivel industrial.
De ce mâncăm pește congelat din import?
Rezultatul? Românii consumă pește din Bulgaria, Grecia, Turcia sau chiar din crescătorii îndepărtate din Asia, în timp ce potențialul uriaș al Deltei și al Dunării rămâne neexploatat. În 2026, am ajuns să fim o piață de desfacere pentru restul lumii, plătind sute de milioane de euro anual pe un produs pe care l-am putea obține foarte ușor acasă. Este falimentul unei strategii naționale care a transformat bogăția apelor noastre într-o amintire frumoasă și un import costisitor.
