De ani de zile, discursul public este poluat de aceeași placă stricată: “Nu ne vindem țara!”. PSD a ridicat din nou acest paravan ideologic în fața intențiilor de a lista pe bursă companii profitabile precum CEC Bank, Salrom sau Administrația Porturilor Maritime.
Dar haideți să spargem bula: listarea nu înseamnă înstrăinare. În toate modelele propuse, statul român își păstrează pachetul majoritar (de regulă peste 51%). Asta înseamnă că decizia finală, strategia și controlul rămân la București, nu la „străini”. Diferența? O parte din profit nu mai merge doar în buzunarul larg al statului (sau în găurile negre ale bugetului), ci și în buzunarele românilor care cumpără acțiuni.
Adevăratul motiv pentru care ideea de bursă provoacă frisoane în sediile de partid nu este grija pentru patrimoniu, ci obligativitatea transparenței. O companie listată la BVB (Bursa de Valori București) intră într-un regim de „sticlă”:
Prin listare, populația are șansa directă de a investi în active sigure și profitabile. În loc să ții banii la saltea, poți deține o bucățică din energia țării sau din sistemul bancar de stat. Este cel mai democratic mod de a deține „țara”: prin proprietate directă, nu prin promisiuni electorale.
Concluzia? Rezistența PSD pare a fi mai degrabă o încercare de a menține aceste companii drept „pușculițe politice” netransparente, sub masca unui patriotism de fațadă. Bursa nu vinde țara, ci o obligă să fie cinstită, eficientă și profitabilă pentru toți românii, nu doar pentru câțiva privilegiați.
