Există orașe în care politica locală funcționează după cu totul alte reguli decât cele scrise în statute de partid. Constanța este unul dintre ele. Aici, de ani buni, PSD nu este ceea ce pretinde că este — o forță de opoziție față de administrația liberală. Este, în cel mai bun caz, un partener tăcut al primarului Vergil Chițac, iar în cel mai sincer, o rotiță bine unsă care asigură liniștea politică de care acesta are nevoie.
Mecanismul este simplu și cinic în același timp. Sub conducerea lui Ion Dumitrache și Felix Stroe, PSD Constanța a funcționat în Consiliul Local ca o majoritate auxiliară: voturile au apărut când a fost nevoie, conflictele incomode au fost evitate cu grijă, iar afacerile au mers înainte fără turbulențe. Nimeni nu a deranjat pe nimeni. Constanța a devenit astfel scena unui experiment politic aproape unic: un primar PNL administrând orașul cu binecuvântarea tacită a PSD.
De ce nimeni nu vrea să îl supere pe Chițac
Răspunsul la această întrebare nu este ideologic, ci financiar. Eduard Martin, unul dintre aspiranții la șefia organizației municipale PSD, are afaceri care depind direct de contractele publice ale Primăriei Constanța. A transforma PSD într-o opoziție reală față de Chițac ar însemna, concret, să tai craca pe care stai. Iar în spatele lui Martin se află influența lui Ion Dumitrache, omul care controlează de ani buni organizația și care are propriile motive să nu strice un echilibru ce a funcționat atât de bine pentru toată lumea — cu excepția constănțenilor care așteaptă o administrație locală cu adevărat controlată.
Când Sorin Grindeanu a vizitat teritoriul și a lansat ideea că PSD ar putea trece în opoziție reală și ar putea lupta serios pentru Primăria Constanța, reacția a fost imediată. Zona lui Martin a sărit să liniștească lucrurile: viceprimarul Costin Răsăuțeanu trebuie să rămână, colaborarea cu Chițac trebuie continuată, nimic nu trebuie schimbat. Mesajul a fost transmis aproape obsesiv, semn că miza era una personală, nu politică.
Daniel Georgescu și ambiguitatea calculată
În acest tablou mai apare și Daniel Georgescu, care încearcă să mulțumească pe toată lumea simultan. Câteodată sugerează că PSD ar putea renunța la fotoliul de viceprimar și ar intra în opoziție. Imediat după, Eduard Martin apare să clarifice că nu, nu asta s-a spus. Rezultatul este un discurs permanent evaziv, în care totul este „analizat”, dar nimic nu se decide. Politica de tip: să nu supărăm pe nimeni.
Coșmarul care îi ține treji noaptea
Singurul scenariu care destabilizează cu adevărat această arhitectură comodă este revenirea lui Decebal Făgădău. Fostul primar al Constanței reprezintă pentru actualii lideri PSD nu doar un rival electoral, ci o amenințare existențială la adresa aranjamentelor în vigoare. Dacă Făgădău intră în cursă și câștigă, o colaborare cu Chițac devine de neimaginat — și odată cu ea, întregul sistem de beneficii reciproce care a ținut laolaltă cele două tabere se prăbușește.
De aceea, lupta din PSD Constanța nu este despre doctrine, despre proiecte sau despre viitorul orașului. Este despre cine păstrează relația cu primarul liberal și cine riscă să o rupă. Restul sunt, cum se spune, simple declarații pentru presă.
