
Declarațiile au fost făcute de CEO-ul companiei, Christina Verchere, în cadrul conferinței „ZF Power Summit 2026: Energize the economy”.
Proiectul strategic Neptun Deep din Marea Neagră avansează conform planului. Primele patru sonde au fost forate în perimetrul Pelican, iar platforma a fost relocată în Domino, cele două câmpuri dezvoltate în cadrul proiectului. Urmează forarea a șase sonde suplimentare.
Producția este estimată să înceapă în 2027, iar impactul regional va fi semnificativ: în condițiile în care regiunea consumă anual între 25 și 30 miliarde metri cubi (BCM), Neptun Deep ar urma să producă aproximativ 8 BCM pe an.
La nivel european, circa 50% din gazul consumat provine în prezent din LNG (gaz natural lichefiat), iar prețurile sunt influențate de cotația TTF. Potrivit analizei companiei, există așteptări privind o posibilă scădere a prețurilor LNG în perioada următoare.
Christina Verchere a subliniat că deciziile privind plafonarea sau liberalizarea prețurilor aparțin Guvernului, însă compania susține principiile pieței libere. În opinia sa, un cadru predictibil este esențial pentru investiții de amploare, precum cea de 4 miliarde de euro în Neptun Deep.
Totodată, liberalizarea trebuie însoțită de mecanisme solide de protecție pentru consumatorii vulnerabili, fără a transfera costuri suplimentare către întreaga economie. Volatilitatea prețurilor este o realitate a pieței energetice, iar sistemul trebuie să fie pregătit să gestioneze aceste fluctuații.
Șefa OMV Petrom consideră că extinderea contractelor pe termen mai lung reprezintă o evoluție necesară pentru piața românească. Astfel de contracte pot asigura securitatea aprovizionării și o mai bună predictibilitate a prețurilor.
În contextul tranziției energetice, stocarea gazelor devine un element strategic. Sezonalitatea consumului este prezentă în întreaga Europă, iar capacitatea de stocare internă este esențială pentru stabilitate. Totuși, oficialul a atras atenția că, în prezent, costurile de stocare din România sunt ridicate.
Analizele companiei indică o tendință de creștere a consumului de energie în România pe termen lung. Mesajul transmis de OMV Petrom este clar: pentru a asigura securitatea energetică și competitivitatea economiei, România are nevoie de investiții majore, reguli previzibile și instrumente moderne de piață, inclusiv contracte pe termen lung și infrastructură eficientă de stocare.