MINUNE LA CLUJ: S-a descoperit o groapă în Florești care seamănă cu un metrou! Emil Boc: „E vizibil, dacă te uiți foarte atent”

După un deceniu de randări 3D spectaculoase, bilete vândute la un metrou imaginar și promisiuni care au bătut viteza luminii, avem în sfârșit PROGRES VIZIBIL. Sau, mă rog, o gaură mai mare în pământ.

Jurnaliștii de la Profit.ro notează cu entuziasm că șantierul „avansează vizibil”. Și au dreptate! Dacă până acum metroul clujean exista doar în Power Point-urile primarului Emil Boc și în sufletele calde ale agenților imobiliari care au dublat chiriile preventiv, acum există și fizic. Sub forma unui șanț.

Marea ctitorie: Un puț în Florești

„Progresul vizibil” se referă, de fapt, la lucrările din comuna Florești, acolo unde se sapă de zor la pereții mulați ai stației Țara Moților (sau Teilor, depinde cum bate vântul schimbării în PUZ). Practic, după 10 ani de „smart city”, metroul de la Cluj e, momentan, o groapă într-un sat de lângă Cluj.

Constructorii turci de la Gulermak, care probabil au învățat deja expresia „las’ că merge și așa” sau „mâine e gata”, au turnat niște beton și au armat niște pereți. Utilajele, botezate pompos „cârtițe” (TBM-uri), sunt așteptate ca Mesia. Momentan, ele există, dar sunt „în pregătire”. Un fel de „întârzii 5 minute, mai stai la o cafea” spus unui prieten, când tu abia ai intrat în duș.

Cronologia unui vis umed (și prăfuit)

Să ne reamintim datele esențiale ale acestei epopei, ca să știm de ce râdem:

  • Promisiunea: Metroul trebuia să fie gata „în curând” de vreo 3 campanii electorale încoace.
  • Realitatea 2026: Avem un șantier deschis în Florești și decopertări. Atât.
  • Finanțarea: Inițial trebuia făcut cu bani din PNRR (300 milioane euro), dar pentru că ne-am mișcat cu talentul unui ardelean după o masă copioasă, am cam pierdut trenul (pardon, metroul) PNRR. Acum, autoritățile ne liniștesc: „sunt bani de la buget, din obligațiuni verzi, din buzunarul de la vestă”.
  • Termenul de finalizare: Oficial, anul 2031. Neoficial? Când o zbura porcul, sau când o scădea chiria în Mănăștur.

Boc, vizionarul: „Nu e o groapă, e un hub de mobilitate subterană”

Surse neoficiale (adică imaginația noastră) spun că Emil Boc a fost văzut pe șantier măsurând groapa cu o ruletă de buzunar și declarând satisfăcut: „Uitați-vă la ea! E magnifică! Aici va intra cârtița și va ieși civilizația. Până atunci, recomand clujenilor să folosească trotineta electrică și să își imagineze că sunt în subteran, e un exercițiu bun de mindfulness.”

În timp ce bucureștenii se plâng că metroul lor e aglomerat, clujenii se pot lăuda cu cel mai aerisit metrou din lume: zero călători, zero întârzieri, zero șine. Doar pură potențialitate cu miros de praf și promisiuni electorale.

Concluzia:

Dacă locuiți în Florești și vedeți un șanț mare, nu vă speriați, nu se trage canalizare, e Metroul. Păstrați distanța, să nu cădeți în el, că următoarea stație e abia în 2031.

Distribuie

Articole similare