
Primele căsuțe destinate pisicilor comunitare au fost amplasate în Sectorul 4, în cadrul unui proiect derulat de Primăria Sectorului 4, prin Totul Verde, pentru a oferi animalelor comunitare un adăpost sigur și protejat, indiferent de condițiile meteorologice.
Căsuțele sunt amplasate la solicitarea asociațiilor de proprietari, în zonele în care acestea sunt necesare, contribuind atât la bunăstarea pisicilor comunitare, cât și la o conviețuire armonioasă între locuitori și animale.
Inițiativa răspunde interesului și implicării comunității, iar în perioada următoare proiectul va continua prin amplasarea de noi căsuțe în alte zone din Sectorul 4, pentru care au fost primite solicitări.
Asociațiile de proprietari care doresc amplasarea unei căsuțe pentru pisicile comunitare pot transmite o solicitare la adresa de e-mail info@totulverde.ro.
Înainte de transmiterea cererii, este important ca Asociația de Proprietari să se asigure că există acordul majorității locatarilor pentru amplasarea căsuței sau a căsuțelor în zona propusă.
Prin acest proiect, Primăria Sectorului 4 și Totul Verde își propun să susțină o gestionare responsabilă a animalelor comunitare și să încurajeze implicarea cetățenilor în construirea unei comunități mai atente și mai responsabile față de toate viețuitoarele care împart orașul cu noi.